COLECCIÓN DE FOTOGRAFÍA ALCOBENDAS EN BUCAREST. JOAN COLOM

Joan Colom
Serie "La calle". ca. 1958-1961.

¿Qué hace un contable fotografiando la calle, haciendo la calle fotográficamente? A Colom el Barrio Chino de Barcelona le fascina y libera de la rutina, y hace una fotografía palpitante del paisaje humano que lo habita. Fotógrafo de intuición, dotes de observación y contención, espera a que caiga la tarde, cuando se dan las situaciones más interesantes. Como decía Camilo José Cela, “lo más seguro es que el fin del mundo sea también una esquina”. Y para hacer de ese mundo diverso y marginal fotografía viva, elige un punto de vista distinto desde donde mirarlo.

Fotógrafo en movimiento, de realidad, más de lente lúcida que translúcida, Colom usa la cámara como si la llevara puesta encima. Llevar su Leica atada a la muñeca, colgando a la altura del muslo o apoyada en la solapa, le ayuda a preservar su discreción e integridad. Sabiendo al tacto cuál era la apertura del objetivo a una distancia de tres metros, dispara sin tener que enfocar ni mirar por el visor, sino de reojo o para otro lado, y obtiene imágenes únicas, espontáneas y documentales. De ahí que sea una fotografía fronteriza, movediza, de encuadre bajo y luz difusa en calles estrechas. Más que robadas, parecen escenas atrapadas y sustraídas al tiempo, como fotógrafo furtivo que –ojo avizor- caza visualmente y da vida a lo que se escapa, sin complicidad con los personajes. Se trata de un mirón superlativo, lo que incluye e inquieta al espectador. Esta visión sin mirada influye, sin alterarla, en la acción fotografiada y su percepción, y da forma a un arte que transmite una verdad reveladora: la cara oscura de la moral franquista, visible a esa luz indecisa.

Elige el método de fragmentos de una serie, “La calle”, que se montan como película en el ojo del público, y un estilo de vanguardia, cuando nos enseña, nos oculta más bien, el todo por la parte. En una de las imágenes, una sombra de un traje masculino corta a otra silueta clara y transversal de una mujer en tacones y falda de la que sobresale su parte trasera y, lúcidamente, reencuadra la imagen de manera que no veamos las cabezas. En fuga, la calle adoquinada donde pasa la vida. En otras imágenes, en las que aparecen los niños, vemos cierta suavidad y ternura.

Se trataba de un contable, de un contar, desde luego, que nos hace ver lo que pasa en la calle.

Ce face un contabil fotografiind strada? Cartierul Chinezesc din Barcelona îl fascinează şi îl eliberează de rutină pe Colom, care realizează un tablou vibrant al peisajului uman al cartierului. Fotograf intuitiv, rezervat şi cu spirit de observaţie, aşteaptă să cadă seara pentru că atunci se petrec lucrurile cele mai interesante. După cum afirma Camilo José Cela, “cu siguranţă sfârşitul lumii este tot un colţ de stradă”. Şi pentru a transforma această lume variată şi mărginaşă într-o fotografie vie, el alege un unghi diferit din care să o privească.

Fotograf în mişcare, realist, cu obiectivul mai degrabă lucid decât translucid, Colom foloseşte aparatul foto ca şi cum acesta ar fi parte integrantă a propriei persoane. Îşi poartă aparatul marca Leica legat de încheietura mâinii, ţinându-l la nivelul coapsei sau al reverului, ceea ce îl ajută să îşi păstreze discreţia şi integritatea. Intuieşte care este deschiderea obiectivului de la o distanţă de trei metri, face fotografiile fără să fie nevoie să focalizeze sau să se uite prin vizorul aparatului, doar cu coada ochiului sau privind în altă direcţie, obţinând imagini unice, spontane, cu caracter documentar. De aceea, rezultatul este o fotografie făcută în trecere, instabilă, slab încadrată şi cu o lumină difuză pe străzile strâmte.
Mai mult decât furate, imaginile par scene înşfăcate şi sustrase timpului, asemeni unui fotograf furtiv care, cu ochiul său avizat, vânează vizual şi dă viaţă detaliilor care trec neobservate, fără complicitatea personajelor. Colom este de o curiozitate nesfârşită, ceea ce îl include şi îl nelinişteşte pe spectator.
Această viziune influenţează, fără să altereze, acţiunea fotografiată şi percepţia acesteia şi dă naştere unei arte care transmite un adevăr revelator: latura întunecată a moralei franchiste, vizibilă în acea lumină indecisă.

Alege această metodă de a realiza fragmente dintr-o serie intitulată Pe stradă, care se succed în faţa privitorului asemenea unui film, şi optează pentru un stil avangardist, atunci când ne arată, sau mai bine spus ascunde, întregul printr-o singură parte.

În una dintre imagini, umbra unui costum masculin taie silueta clară şi transversală a unei femei pe tocuri şi cu fustă, al cărei posterior iese în evidenţă şi, în mod lucid, reîncadrează imaginea astfel încât să nu vedem capetele personajelor. Surprinde, pe fugă, strada pavată unde se întâmplă viaţa. În alte imagini, în care apar copii, vedem o oarecare suavitate şi gingăsie.

Avem de-a face cu un contabil şi un fel anume de a povesti care ne face să vedem ceea ce se întâmplă în stradă.

GALERÍA DE IMÁGENES