COLECCIÓN DE FOTOGRAFÍA ALCOBENDAS EN BUCAREST. RAFAEL SANZ LOBATO

Rafael Sanz Lobato
1967-1985.

Sanz Lobato fue un precursor del documentalismo, sabiendo reflejar el carácter y la diversidad cultural de nuestro país, en reportajes luego retomados por otros fotógrafos españoles, como Cristina García Rodero o Cristóbal Hara, quienes le consideran su maestro. Su fotografía es exponente de su máxima: “Fotografiar es fácil; saber mirar y ver es algo más difícil.”
Al fotografiar la Semana Santa de Bercianos de Aliste, en Zamora, en 1971, hace sentir en sus imágenes la esencia del documentalismo, como en esa fotografía del conjunto de tres cruces de piedra, un crucifijo y los once cofrades ataviados con la mortaja del Viernes Santo en la procesión del Santo Entierro. Asimismo asoma, desde una mirada más humana, en el torerillo cohibido de “Maletilla. Pedro Bernardo. Ávila” (1967).
Una serie muy representativa es la de sus retratos, realizada en el estudio de su domicilio, por donde pasa gran parte de la fotografía y cultura española. En una imagen de esta serie, retrata a "Nieves" (1985) en una atmósfera contrastada en dos mitades, una de las cuales queda más difuminada, acentuando esta sensación el humo del cigarro. Destaca la mujer en el centro, su mirada de lado, su pose, su vestido claro y abierto, sus piernas cruzadas: de la luz a la oscuridad. Como la fotografía.

Sanz Lobato a fost un precursor al documentarismului. Avea capacitatea de a reda caracterul şi diversitatea culturală a Spaniei în reportaje preluate ulterior de fotografi precum Cristina García Rodero sau Cristóbal Hara care îl considerau drept mentorul lor. Opera sa fotografică reflectă propria maximă: “Să fotografiezi este uşor. Să ştii să priveşti şi să vezi este mult mai greu.”

Fotografiile realizate în Săptămâna Patimilor în localitatea Bercianos de Aliste (Zamora), în 1971, scot în evidenţă esenţa documentarismului. Este şi cazul imaginii care înfăţişează cele trei cruci de piatră, un crucifix şi pe cei unsprezece confraţi (cofrades) înfăşuraţi în veşminte ce amintesc de Sfântul Giulgiu, care participă la slujba de înmormântare a Mântuitorului din Vinerea Mare. De asemenea, documentarismul se întrevede, într-o perspectivă mai umană, în fotografia tânărului stingher, intitulată „Toreador începător. Pedro Bernardo. Ávila” din 1967.

O serie foarte reprezentativă este cea a portretelor, realizată în studioul locuinţei sale, prin care trec numeroşi reprezentanţi ai fotografiei şi ai culturii spaniole. Într-una dintre imaginile acestei serii, realizează portretul lui “Nieves” (1985) înr-o atmosferă ce include două zone aflate în contrast, una dintre acestea fiind mai difuză, senzaţie accentuată şi de fumul de ţigară. Iese în evidenţă femeia aflată în centru, cu privirea într-o parte, rochia sa deschisă, poziţia sa, picior peste picior, trecerea de la lumină la întuneric. Exact ca şi fotografia.

GALERÍA DE IMÁGENES