COLECCIÓN DE FOTOGRAFÍA ALCOBENDAS EN BUCAREST. ALBERTO SCHOMMER

Alberto Schommer
1973-1985.

En 1972, el diario ABC encargó a Alberto Schommer una serie de retratos para el suplemento dominical, que, junto a otros realizados anteriormente, conforman “Retratos psicológicos”. Esta serie le convirtió en un fotógrafo popular. Su forma de abordar y afrontar el retrato como puesta en escena tendrá una gran influencia y repercusión durante los años setenta y ochenta, y sus fotografías se convertirán en santo y seña, una especie de crónica visual de la Transición. Buenos ejemplos son el atrevido retrato —tanto que motivó la censura de Franco— del ministro franquista “López Bravo” (1973), quien sujeta a un niño que simboliza el futuro inevitable de España, así como el retrato del “Cardenal Tarancón” (1973), quien tuvo un papel conciliador al frente de la Conferencia Episcopal, tras sus disputas con Franco. En este, escenifica al personaje superpuesto al cuerpo de Cristo crucificado, en el cuadro de fondo más elevado, de manera que los hombros continúen el paisaje, y con una soga desatada en los brazos a modo de descendimiento simbólico. No en vano, esta imagen se subtitula “Cardenal intentando solucionar la confusión”.
Sus retratos sobre personalidades de la cultura suponen un fresco de la España democrática que ayudó a representar. En otra de sus series, "Máscaras", el retrato al poeta “Rafael Alberti” (1985) da relieve y sombras a facciones del rostro sobre fondo oscuro. En esta serie, utiliza magistralmente dos elementos esenciales de la fotografía: tiempo y luz. Apenas hay sensación de tiempo, y el uso de una única luz cenital oscurece lo más importante de un retrato, la mirada, de manera que queda expuesta a nuestra imaginación.

În 1972, ziarul ABC i-a solicitat lui Alberto Schommer o serie de portrete pentru suplimentul de duminică. Aceste lucrări, alături de altele realizate anterior, alcătuiesc seria cunoscută sub denumirea de „Portrete psihologice” care, ulterior, i-au adus faima lui Schommer. Modul său de abordare a portretului din punct de vedere al punerii în scenă va avea o mare influență și repersursiune în perioada anilor ´70-´80, iar fotografiile sale se vor transforma într-un simbol, un gen de cronică vizuală a Tranziției. Un bun exemplu este îndrăznețul portret – care i-a dat lui Franco motiv de cenzurare – al ministrului franchist „López Bravo” (1973) ţinând în brațe un copil ce simbolizează viitorul inevitabil al Spaniei, precum și portretul „Cardinalului Tarancón” (1973), care a jucat un rol conciliant în cadrul Conferinței Episcopale, în urma disputelor cu Franco. În cazul acestei fotografii, personajul este suprapus trupului lui Isus răstignit pe cruce, reprezentat în tabloul aflat în fundal, astfel încât umerii cardinalului se contopesc cu imaginea picturii, în timp ce ţine în brațe o sfoară desfăcută simbolizând coborârea. Nu în zadar, titlul secundar al acestei imagini este „Cardinal încercând să soluționeze confuzia”.
Portretele realizate personalităților culturale ne oferă o frescă a Spaniei democratice pe care a încercat să o reprezinte. Într-o altă serie a sa, „Măști”, portretul poetului “Rafael Alberti” (1985) scoate în evidență trăsături și umbre ale chipului pe un fundal întunecat. Această serie, folosește în mod magistral două elemente esențiale ale fotografiei: timpul și lumina. Timpul este abia perceput, iar folosirea unei lumini zenitale întunecă ceea ce este mai important într-un portret, privirea, astfel încât rămane să ne-o imaginăm.

GALERÍA DE IMÁGENES